| Wednesday, February 28, 2007 |
| Tras cu urechea la o conversatie |
auzita intr-o cofetarie din Lipscani care acum nu mai e
Clienta: as dori un Pepsi
Vanzatoarea: Simplu sau Pepsi Twist?
C: Simplu
V: Nu avem simplu, avem doar Pepsi Twist
C: Si acesta cum e? E bun?
V: Da, e foarte bun, e racoritor.
C: Da?
V: Da, de la lamaie. E pepsi cu suc de lamaie
C: Sigur nu e cu apa?
V: Nu doamna, cum sa fie cu apa? Daca va spun eu, ce naiba, nu ma credeti?Labels: urbane |
posted by Diana Adela Martin @ 12:21 PM   |
|
|
|
| Sunday, February 18, 2007 |
| pseudoRazvan |
CUM AM AGATAT UN TIP FARA SA IMI DAU SEAMA DE ASTA
Autodenunt: Luni dupa amiaza am speriat un barbat. L-am trezit din picoteala, am intrat in vorba cu el, i-am furat atentia timp de doua statii de metrou dupa care am plecat fara a-i propune macar o intalnire sau a-i da numarul de telefon. Si asta pentru ca … (nu imi e usor sa o recunosc) sunt un miop incapatanat.
Multe incurcaturi pot aparea in viata unui miop incapatanat. Precum aceasta, petrecuta intr-o luni dupa amiaza, zi cand am confundat un necunoscut cu prietenul unei amice. Si zau ca semanau: cu barbita satena, fata ascutita, sapca trasa pe ochi. Daca stau bine sa ma gandesc sunt atat de multi tipi care se potrivesc descrierii asteia incat nu stiu ce mi-o fi venit sa traversez culoarul vagonului de metrou pana la el, sa il salut si sa vorbesc lucruri marunte cu el timp de 2 statii.
Acum ca am aflat ca nu Razvan era cel care imi spusese in metrou ca e racit si ca abia asteapta sa vada un meci de fotbal am inceput sa am tot felul de ganduri:
• Nu credeam ca e atat de usor sa agati un necunoscut. Mie imi e prea teama de posibila reactie venita din partea victimei (daca tipa cat il tin plamanii, daca are tulburari de comportament, daca e surd etc etc )
• Daca, incurajata fiind de lejeritatea cu care am purtat o conversatie cu un necunoscut, voi face din asta o meteahna? Parca ma si vad cum voi intra in vorba cu cel/cea de langa mine in timp ce astept la coada intr-un magazin, cum voi lua cuvantul la procesele spontane din autobuze (tineri vs batrani, free riders vs controlori) sau savarsind alte delicte conversationale.
• E posibil chiar sa transform aceasta meteahna intr-un sport extrem, cautand situatiile care imbie cel mai putin la conversatia cu un strain, situatiile cele mai riscante, tintind la o desavarsire a tehnicii. Astfel e posibil sa nu ma sfiesc sa retin in conversatie o persoana care se grabeste sa ajunga la teatru, sau sa ii soptesc la ureche barbatului cu fular alb-rosu ca gata, acum ca a plecat Ganea de la Dinamo, sa va vad cum o sa va descurcati. Just for the fun of it!Labels: urbane |
| posted by Diana Adela Martin @ 7:19 PM |
|
|
|
| Sunday, February 11, 2007 |
| Despre spaghete, cotofene hoate si frica de a aparea in Libertatea |
DEPRESII MARI CARE APAR CAND ITI ESTE FOAME SI NU STII SA GATESTI
Se intampla uneori, nu de prea multe ori, sa fac depresii pe motiv de foame. Nu o foame obisnuita, ci o foame nebuna, una care nu numai ca nu te lasa sa te gandesti la altceva, dar care nu trece nici dupa ce mananci mici nimicuri (mici nimicuri pentru ca in casa, evident, nu ai nimic de mancare, pt ca esti o aiurita care uita sa isi ia si paine). Si ce te faci intr-un astfel de moment daca nu stii sa gatesti? Asa cautam eu intr-o seara sa gasesc raspuns la intrebarea care imi rodea pana si stomacul. Nu stiu sa gatesc, sunt nepriceputa in bucatarie si in plus sunt lenesa si comoda.
Asa ca am inceput sa plang. Stateam pe canapea si imi plangeam de mila gandindu-ma la diverse scenarii si la articole din ziare gen Libertatea care vor povesti pe larg cazul socant care s-a petrecut in apartamentul unei moderne tinere fete. Dupa un timp am inceput sa ma gandesc ca intr-o astfel de situatie poate nu ar fi o idee rea sa incerc sa imi prepar singura spaghete. Mi-am amintit ca un prieten se mandreste cu spaghetele lui si o data chiar mi-a zis ca a experimentat cateva variante de sosuri, iar amintirea aceasta mi-a servit drept ambitie si mi-a facut avant in bucatarie. [Doar nu o fi mai greu sa faci spaghete decat sa … nu stiu, decat sa rezolvi exercitii de algebra liniara sau decat sa faci snowboard sau decat sa o convingi pe fetita prietenei tale sa nu-ti lipeasca guma de mestecat in par.]
Ce-a urmat? Alte lacrimi, supararea de a nu intelege ce vor sa spuna cuvintele de pe laterala cutiei cu spaghete, telefon catre prietenul-care-se-lauda-cu-spaghetele, sperante. Cu rabdare a incercat sa imi ofere un crash course in spaghetti cooking in timp ce eu incercam sa retin ceea ce imi spune. Insa nu a fost deloc bine: am pus prea putina apa in oala astfel incat spaghetele s-au lipit de tigaie; in plus erau prea moi si la gust parca erau fasii de carton topite. Sosul a iesit si el nasol: am turnat sosul dintr-o sticla de bulion intr-o cana, am turnat putina apa si am incercat sa invart o lingura in cana pentru a face sosul mai putin dens. Nu a fost mai putin dens. Iar ca supliment am pus niste muschi file pe care il gasisem in frigider. L-am taiat bucatele si l-am aruncat in oala. Chestia asta insa a produs un alt dezastru. Spaghetele au capat un gust rau de la bucatile de piper si de la condimentele care se gaseau pe marginile muschiului file (cred ca piper si alte condimente erau, nu stiu).
Am inceput iar sa plang cand am gustat rezultatul final. Am incercat sa imi fac o proba de curaj din a manca un sfert din portie, dar nu am reusit. [ganduri negre, ganduri negre, ganduri negre].
Gandurile negre au trecut abia dupa ce am recitit paragraful de inceput din “Cronica pasarii arc” de Murakami, fragment in care niste spaghete fierbeau cuminti:
Cand a sunat telefonul, fierbeam spaghete in bucatarie si fredonam Cotofana hoata a lui Rossini, care tocmai se transmitea la radio. Consider ca muzica aceasta se potriveste perfect cu prepararea spaghetelor.
Eh, acel Rossini mie imi lipseste. |
| posted by Diana Adela Martin @ 5:03 PM |
|
|
|
|
|
