all the small things
 
Sunday, December 23, 2007
De rasfat

1. Feist - My moon My man
is a changeable land
such a loveable lamb
to me

Imi place foarte mult talia lui Leslie Feist, mi-a atras atentia inaintea vocii ei si inaintea versurilor si inaintea a orice altceva al ei. Imi place sa ma uit la talia unei femei, e un loc in care imi duc privirea ca intr-un adapost. [OhKeeey ... awkward moment finished]


2. Maria Peszek - Moje Miasto

Muzica ei ma duce cu gandul la ilustratiile lui Edward Gorey. Oricat de calma si suava i-ar fi vocea exista un element de stranietate si de spaima care se ascunde in melodii - ca si cand ti-ar atrage atentia ca linistea e facuta din ceva iluzoriu, ca si cand ti-ar arata cu degetul inspre morbidul care ne inconjoara. In imprejur e putin din toate.

Aici este abecedarul macabru al lui nenea Gorey

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 5:50 PM   4 comments
Wednesday, December 19, 2007
Datorie (1) sau Posibile simptome de claustrafobie pentru un ipohondru nepretentios
M-au imboldit Irina femeia simpla si Raluca de astazi si jeux d'enfant sa vorbesc despre cadouri. Insa eu:

Nu stiu ce-mi doresc de Craciun. Niciodata nu stiu. De cativa ani. Cam multi.

*

Aveam vreo zece ani cand in preajma sarbatorilor asteptam la rand intr-un butic sa imi iau suc si niste dulciuri. Inaintea mea era o femeie stearsa si mica parca alcatuita din acele trasaturi care te fac invizibil in ochii celorlalti. Si toata invizibilitatea ei s-a risipit dintr-o data cand i-a venit randul sa comande. Trei baloane si trei ciocolati i-a spus vanzatoarei. Era animata brusc si neasteptat de o bucurie mai puternica decat toata amaraciunea din care era facuta, acea bucurie plapanda si pura si minunata in raritatea ei pe care a simtit nevoia sa o explice vanzatoarei mirate. Anul trecut nu am putut sa le iau decat baloane. Secventa aceea a fost ravasitoare pentru mine. Nu stiu daca motivul era acela ca am fost un copil melancolic si usor depresiv care simtea nevoia de a se afunda in toata nenorocirea lumii sau pentru ca aceea era reactia fireasca - de a primi o astfel de replica ca pe un pumn in plex. In acel Craciun m-am simtit vinovata si rusinata de cadourile pe care le-am primit.

*

Inca ma simt putin inconfortabil cand vine vorba de cadouri si nu stiu cum sa reactionez. Pentru ca nu ma bucur si in acelasi timp apreciez gandurile si bataia de cap si micile sacrificii care stau in spatele oricarui cadou. De cele mai multe ori incerc sa glumesc pe seama lor, speculand niste clisee, tocmai pe motiv ca nu stiu cum sa ma port atentie fragil! iar alteori spun politeturi care cred ca suna fals. E putin jenant, in ambele cazuri, si nu ma plac defel in astfel de momente.

*

In cutia mea cu lucruri de demult despre mine sunt si cateva scrisori catre Mos Craciun. Eram foarte politicoasa si imi era teama sa nu intrec limita. An de an ii spuneam ceva de genul Draga mosule, daca se poate, trimite-mi o cutie de carioci si niste ciocolate Mars. Dar daca nu se poate nu-i nimic, nu ma supar. Ma induioseaza sa ma revad asa, cu atentia aceea nemarginita fata de celalalt, cu teama de a nu-l strivi cu dorintele mele sau cu pretentii de orice fel. Inca sunt asa si e un gand cald si reconfortant care ma face sa continui sa zambesc.

Sunt un copil care nu mai e copil si asa am fost dintotdeauna.

P.S. Stiti ce este claustrafobia? Aflati aici.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 6:55 PM   15 comments
Sunday, December 16, 2007
Despre cei care se indigneaza
scrie Julian Baggini in lucrarea sa The Complaint Book. Puteti completa sondajul aici pentru a vedea cat sunteti de nemultumiti. Okey ... cred ca deja aveti o idee despre asta, dar astfel ii veti da o mana de ajutor tipului in a realiza un profil de indignare la nivel global.

Dupa ce am facut acest test mi-am aparut in oglinda monitorului ca un mic freak seren radiind de un calm enervant. Sunt facuta din 21,15 % nemultumire (nu am socotit cat anume din procentul asta e apa) si ma plimb cu aste 21 de procente prin Romania. Romania!!! Sunt naiva izolata social insensibila regina a ghetii fara tupeu cu asteptari marunte si inerta in reactii sau pur si simplu am rasfoit prea mult Manualul lui Epictet (A Thousand Ways To Make Your Life Better by Simply NOT CARING – a number 1 bestseller guide to easy living)? Imi era familiara starea de multumire dominanta fatisa uneori latenta alteori gata sa inabuse cu repeziciune in cateva minute orice indignare dar abia acum m-a pus pe ganduri. Chiar asa sa fiu - naiva izolata social insensibila regina a ghetii fara tupeu cu asteptari marunte si inerta in reactii - de las totul sa treaca pe langa mine fara a-l sanctiona decat cu un ntz de indignare, o spranceana incruntata si un ton nervos?

Sunt cazuri in care izbucnesc (vezi episodul asta) dar de cele mai multe ori ma gandesc dar nu te enerva Diana din atatica lucru, doar nu a murit nimeni din asta … pai se poate? si cu asta imi pun capat nemultumirilor. Chiar daca lucrurile n-au fost pe placul meu n-a murit nimeni pe motiv ca o chelnerita de la restaurantul La Mama m-a servit cu vreo 3 imediat intr-o juma’ de ora pana sa imi ia comanda sau ca vanzatorul ultrapoliticos de acum cateva zile abia ma observa azi and sunt imbracata neglijent sau cand Steaua ia gol de la Middlesbrough in ultimele minute sau ca Elena Basescu a ocupat un loc de podium la Zece pentru Romania categ. tineri politicieni (acum serios Diana, a murit cineva ca a iesit Elena Basescu pe locul 3?) sau ca la TNB se joaca piese atat de proaste.

Iar lucrurile MARI care chiar afecteaza vietile oamenilor (neglijenta doctorilor, conditiile din spitale, starea invatamantului samd) pur si simplu ma amarasc (dar rau de tot) si atata. Atata … fara alta reactie. Ma simt neputinicioasa in fata lor si atata … fara sa ma implic si sa fac ceva impotriva lor. E ingrozitor - imi dau seama eu acum stand in pijama - si ma rusinez. Stau in pijama (si nu va imaginati ca ar fi una frumoasa) fara sa iau reactie in nici un fel. 21,15%. Ma pune pe ganduri asta.

[Ma enervez greu dar nu profitati de asta! spun ridicand o spranceana]

posted by Diana Adela Martin @ 11:10 PM   1 comments
Tuesday, December 11, 2007
Boli homerice si Zeus presedinte

Ma entuziasmez de fiecare data cand gasesc in viata aceasta marunta de zi cu zi ramasite mitologice.

Azi, citind Prosportul, m-am bucurat ca un copil [aproape aplaud] cand am aflat ca in secolul acesta al mitologiilor barthesiene mai sunt oameni de moda veche care iau in serios mitologia aceea cu care am crescut, cea pe care o datoram vechilor greci, lui Alexandru Mitrea si traducatorilor lui Homer [ton de adanc respect]. Un astfel de om este Andrei Prepelita, mijlocasul Universitatii Craiova, despre care am citit aici ca sufera de tendinita ahiliana. Zau daca credeam macar un pic ca asa ceva chiar exista. In viata reala, aceasta de zi cu zi. Tot respectul!

*

In copilarie una din cartile care stateau mereu la marginea patului, alaturi de basmele rusesti, era Legendele Olimpului. Pentru inceput ma fascinase sa descopar cum traia o alta Diana, cea de care ma intrebau toti colegii de serviciu ai mamei si oamenii maturi cu care faceam cunostinta Ei, te cheama Diana. Ca pe zeita. Stii ceva despre ea? Nouati nu, doar ceea ce aflasem de la Mitru. Si care intre timp probabil erau deja informatii perimate. Faina tipa, asa mi se parea.

Apoi am inceput sa citesc si despre ceilalti locatari certareti si pusi pe-amor ai Muntelui Olimp si despre peripetiile lor pana mi-am innebunit parintii. Imi placea sa extind povestea, sa o fac sa creasca pan-acoperea tot felul de alte lucruri. Precum politica. A fost perioada in care inainte sa adorm parintii imi spuneau povestile Olimpului cu ministri ca personaje.

Asa m-au obisnuit parintii mei cu politica, citindu-mi din ziarele acelui an in nota asta jucausa data de o analogie cu povestile ce imi placeau. Joaca asta a fost speciala pentru mine si eram cat pe ce sa o pierd de tot daca nu mi-ar fi amintit de ea stirile despre Basescu. O amintire de care cu dintii de acum

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 10:23 PM   5 comments
Thursday, December 06, 2007
Sase decembrie cadouri mici
Premiul Sex Fictional Nasol l-a primit anul acesta Norman Mailer pentru cartea sa Castelul din padure. Fragmentul incriminat este acesta: Then she was on him. She did not know if this would resuscitate him or end him, but the same spite, sharp as a needle, that had come to her after Fanni's death was in her again. Fanni had told her once what to do. So Klara turned head to foot, and put her most unmentionable part down on his hard-breathing nose and mouth, and took his old battering ram into her lips. Uncle was now as soft as a coil of excrement. She sucked on him nonetheless... The Hound began to come to life. Right in her mouth. It surprised her. Alois had been so limp. But now he was a man again! His mouth lathered with her sap, he turned around and embraced her face with all the passion of his own lips and face, ready at last to grind into her with the Hound, drive it into her piety. (chiar aici) Postmortem.

The Concretes
sunt niste favoriti personali ai iernii mele. Videoclipul asta alb-negru mi se pare taman potrivit intr-un oras alb si zgribulit. Potrivit si cu nerabdarea de inceput de iarna, de dinainte de sarbatori si cu episoade din Ally McBeal si cu pricomigdale facute de bunici. Iar fetele desenate care apar sunt frumusele si se plimba numai pe tocuri. Inca ceva ce-mi place, un alt videoclip alb pentru zile negre Daedelus - Fair Weather Friends.



Si un test care s-ateste cam ce fel de printese sunteti. Rastalmacit si ciufulit de Serban Foarta. Caci (spus repede si pe sapte voci): Toate fetele-s prinţese/ între şase şi "şpe" ani,/ dacă nu li se-ntreţese/ viaţa cu-a unor golani. Alte cateva secrete mai puteti citi aici dar totul in exclusivitate despre Zulu Zazu care adora rochiile cu fru-fru si despre Esperlu&te care citeste fie ce-o fi: literatura, filosofie, snoave, romane pline de brasoave si despre printesa Matüvü cu parul rosu sau albastru si cele mai fistichii costume si despre Incompleta, Doremi si Tzaca Tzaca in albumul de desfrau si desfatare Printese date uitarii sau necunoscute de Phillipe Lechermeier si Rebecca Dautremer.

In liceu am tot recitit un fragment din Frumoasa istorie a ursilor panda povestita de stiti-voi-cine, fragmentul acela cu a-ul spus in tot felul de feluri de a spune a ca si cand ai spune ca ma iubesti. Aul e un sunet misterios si dat naibii. Iar pentru Saussure sunetul a al limbii franceze este tocmai asa: off-white, approaching yellow; in its consistency, it is something solid, but thin, that cracks easily if struck, for example a sheet of paper (yellowed with age) drawn tight in a frame, a flimsy door (in unvarnished wood left white) that you feel would shatter at the slightest blow, an already broken eggshell that you can keep cracking by pressing on it with your fingers. Better still: the shell of a raw egg is a (whether in colour or in the consistency of the object), but the shell of a hard-boiled egg is not a, because of the feeling you have that the object is compact and resistant. A yellowed pane of glass is a; a pane of ordinary colour, offering blueish reflections, is the very opposite of a, because of its colour, and despite its consistency being just right. [un articol din The Times]

Niste stiletto ascutiti ca niste arme si teribil de senzuali. Christian Leboutin & David Lynch au pus de-o expozitie la galeria Design Art London.
FETISH

Louboutin: ‘I tried to keep an element of my drawings, to be faithful to the drawings, with no practicality, just pleasure, thinking of extreme fetish shoes. Usually when you go to the third dimension you lose something. Then I wanted to photograph them - I find there’s more emotion with cinematic images. I wanted Lynch’s style and since we’d recently become friends it was natural for me to ask him.’ (via wallpaper)

Si pe final despre fluturi cercetati etimologic. Un intreg mister legat de papilloni, mariposa si farfalla. Si mai ales ce cauta untul in toata povestea asta? Raspunsuri nostime chiar intr-un blog al Oxford University Press.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 10:37 AM   4 comments
Monday, December 03, 2007
Claudiu Niculescu nu a mai inscris demult. Dar nu despre el e vorba

Mama mea stie fotbal. Anii lungi de antrenament au inceput sa dea roade. Toate acele ore de lectura sistematica si hipnotica a ziarelor de sport [Ciocoiu a marcat din foarfeca in minutul 32 32 32 impotriva lui Aston Villa], toate emisiunile urmarite (incepand cu Ovidiu Ioanitoaia inghesuit alaturi de invitatii sai in studioul de la Sigma pana la Neveste de fotbalisti), toate meciurile si toate exercitiile de atentie care fortau asimilarea de cunostinte [in minutul 32 in minutul 32], toate astea au facut din mama mea regina neincoronata a triviei fotbalistice.

Si cum drumul spre performanta nu este niciodata lin nici pentru mama mea nu a fost. Poate ca nu ar fi ajuns niciodata aici fara sacrificiile pe care le-a facut. A fost nevoie de multe zile de munca si de multa sudoare intelectuala pentru a atinge nirvana teoretica a oricarui microbist de rand. Sa ne gandim la timpul petrecut alcatuind loturi fantastice de jucatori, sa luam in calcul noptile puse pe altarul Diviziei Fantastice, nopti de trezie pierdute incercand sa prinda libera linia de telefon pentru a produce schimbarile necesare in echipa [multi novici cred ca GB a brevetat obiceiul asta de a comanda schimbari prin telefon, dar adevarul istoric este altul. De la mama l-a preluat].

Au fost si momente de dezamagire. Crunte si amare cum numai dezamagirea poate fi. Ca atunci cand mama mea a fost pacalita de copilul ei ca a castigat prima etapa a primei editii de DF si ca in cinstea primului castigator al primei etape a primei editii de DF televiziunea si ProSportul vor realiza un interviu sau un minidocumentar cu acesta. La serviciu. Asa ca mama si-a anuntat colegii ca este castigatoare si sa se pregateasca pentru interviul-minidocumentar. Care ulterior nu a mai avut loc. Caci nu ea castigase. Explica asta colegilor de serviciu!

Dar rasplata nu uita niciodata sa vina la cei perseverenti, la cei care incearca, la cei care lupta. La iubitorii de intelepciune. Si mama mea a primit-o. Dupa toti acesti ani de antrenament mama mea a fost in sfarsit incoronata de copilul ei drept regina neincoronata a triviei fotbalistice.

[in minutul 32 in minutul 32]

Iata proba finala. Intr-o duminica, acum cateva saptamani, eram cu mama mea intr-un restaurant cand deodata baga capul pe usa Claudiu Niculescu. Ii intreaba ceva pe chelneri si apoi dispare. – Cine-i ala ba, ca-mi pare cunoscut? – Nu stii baah, e fotbalistul ala care e cuplat cu Diana Munteanu. Ala baah. –Ahaa... aaala. Iar mama mea, mandra si bucuroasa, imi sopteste:

Claudiu Niculescu. Nu a mai marcat de la meciul cu Ceahlaul. [P.S. in minutul 32]

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 12:37 PM   11 comments
Saturday, December 01, 2007
Downdating in progress
Saptamana trecuta am plutit singura intr-un butoi de melancolie si nu prea m-a interesat ce se petrece in jurul meu. Asta m-a ajutat sa trec cu nonsalanta pe langa stiri de senzatie si barfe, raspunzand cu un ridicat din umeri si o privire goala, fixata intr-un punct indepartat la orice intrebare da pe asta ai auzit-o? Insa unele tot am auzit, asa ... postfactum.

Acum doi sau trei ani, in timpul controlului pe de-a-ntregul pe care il fac din timp in timp, m-am programat si pentru o consultatie ginecologica la unul din medicii implicati in scandalul lansat saptamana trecuta (mama abandonata in timpul nasterii, copil care sufera de pe urma neglijentei medicilor). Am ajuns in cabinet si incep sa discut cu doctorul: ii arat un istoric al controalelor anterioare dupa care ii spun ca ma intereseaza in special evolutia unui chist descoperit mai demult. Urmeaza o scurta pauza in care astept sa inceapa consultatia
_______.

Ntz da de unde. Tipul se uita putin pe o ecografie veche de un an si incepe sa scrie o reteta, bolborosind ceva despre niste anticonceptionale recomandate in aceasta situatie. Mintea mea se umple de dar dar dar dar nici unul nu ajunge sa fie rostit. Stau si ma uit la el complet tacuta. Si oarecum mirata. Prima consultatie ginecologica unde nu e nevoie sa ma dezbrac pentru a mi se pune un diagnostic. Intind mana dupa reteta si plec gandindu-ma ca tare mi-ar fi placut sa ii pot spune teatral efortul de a-mi asorta lenjeria, chinurile epilarii inghinale [dat din gene si scurta pauza pentru a trage aer adanc in piept] vreti sa spuneti ca toate astea nu inseamna nimic pentru dumneavoastra, ca nu au fost altceva decat o pierdere de timp si o risipa de energie din partea mea ??? dar nu am avut tupeu. Mi-era teama ca ma va trata ad litteram.

Plecand de la cabinet in acea dupa amiaza am cugetat la trecerea anilor si la faptul ca aceasta se face cel mai bine simtita in timpul vizitelor la medic. Acum cativa ani [oftat melancolic] nu s-ar fi intamplat asa ceva. Acum cativa ani un doctor nu mi-ar fi sugerat ca nu e nevoie sa ma dezbrac. Acum cativa ani, la o radiografie craniana facuta la Policlinica din Batistei, doctorul chiar a insistat sa ma dezbrac. Alea erau vremurile [oftat melancolic prelung]. Imi amintesc si acum cu o claritate LCD ziua in care am pasit in cabinet, intinzandu-i doctorului recomandarea ORL:

Am venit pentru o radiografie craniana i-am spus, mi-a raspuns Dezbracati-va si pasiti acolo. Craniana am spus Da, da, dezbracati-va si treceti in fata aparatului acela. -Dar e craniana, nu la plamani. -Aaah atunci ramaneti asa. Merg la aparat, imi face radiografia si-mi spune Puteti sa va-mbracati acum. Okkeyy ma uit stangace la el, un domn trecut de 70 ani care crede cu inversunare in inductie. Vin atat de multe pentru plamani imi spune in timp ce deschid usa sa plec.

Labels: ,

posted by Diana Adela Martin @ 12:33 AM   5 comments
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory