all the small things
 
Sunday, August 31, 2008
Konkurs
Numiti un fotbalist care apare in acest videoclip. Rog seriozitate. Primele n raspunsuri vor primi un premiu la alegere.

*

In Dictatorul si hamacul Daniel Pennac vorbeste despre acea catime care il desparte pe Bobo de Mihaita Nesu, pe acesta din urma de Carles Puyol, iar pe Puyol de Fabricio Coloccini. Omenirea ca suma de catimi.

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 7:02 PM   14 comments
Thursday, August 14, 2008
2 forme de libertate - un dialog real urmat de unul imaginar
Eu: Sunteti liber?
Taximetristul: Liber ca un taxi!

*

Acum o saptamana pe cand ma intorceam acasa am nimerit intr-un autobuz aproape gol care s-a tot golit pana am ramas singura lui pasagera pentru ultimele sale 4 statii. M-am simtit putin ciudat, aveam remuscari ca uite, desi platesc abonament la fel ca multi altii, autobuzul acesta isi risipeste benzina numai pentru mine.

-Sunteti liber?
-Liber ca un taxi mai mare.
- Dar asta nu cumva e o forma de libertate ce echivaleaza cu un furt? Nu e ca si cum as fura de la RATB, de la stat, de la alti calatori cinstiti? Deschideti usa, permiteti-mi sa cobor!

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 4:38 PM   13 comments
Wednesday, August 06, 2008
Politica, o copilarie
Atasez aici prima mea poezie, compusa in anul 1990, la varsta de 5 ani si un pic. Varsta mea de aur, cand credeam in utopii si visam sa devin un strasnic REVOLUTIONAR.

Ce copilarie: am avut crezuri si aspiratii politice.

Ei, mai incolo am citit un articol f fain de Roland Barthes despre utopie. Iar Barthes asta m-a tras de urechi si m-a invatat minte. Sa nu mai fiu naiva! Sa nu mai dezvolt teorii! Sa nu mai am parti pris-uri! Si mai ales, pentru numele lui Dumnezeu, sa nu ma mai infierbant si sa ma agit pentru vreo cauza! A facut asta intr-un mod extrem de delicat, fara a-mi invineti orgoliul.

"Utopia este domeniul dorintei, spre deosebire de Politica, ce este domeniul nevoii. De aici si raporturile paradoxale ce se instaleaza intre cele doua tipuri de discurs: acestea se completeaza, dar nu se inteleg: Nevoia ii reproseaza Dorintei iresponsabilitatea si inutilitatea sa; Dorinta ii reproseaza Nevoii cenzurile sale, forta sa reductiva." [Roland Barthes - L'Utopie]

Acum la discutiile despre politica tac. Sunt prezent-absenta. Ma uit la interlocutor, dar ma gandesc la ale mele. La lucrurile mele marunte si insipide de femeiusca superficiala.

Idealuri, in ce zari v-ati risipit??? ;)

Labels:

posted by Diana Adela Martin @ 5:30 PM   6 comments
Tuesday, August 05, 2008
Goluri si lipsuri
O anume dezolare si o oarecare desertaciune se simt in vocea lor. 2 batrani discuta in autobuz despre Liga 1 si despre meciuri pe care n-au cum sa le vada.

Sunt 2 microbisti pensionari care masoara timpul in etape si campionate. Iar acum iata-i disperati: au o varsta la care timpul curge prea incet in lipsa unui campionat pe care sa-l urmareasca si totusi prea repede pentru ca lipsa aceasta sa nu conteze. Ofteaza. Sunt debusolati ca si cum timpul s-ar deregla in lipsa instrumentului cu care s-au obisnuit sa il masoare, devenind ceva dezordonat si dificil de manevrat din care nu intrezaresc decat sfarsitul. O bucata uniforma de nimicuri si plictiseli.
posted by Diana Adela Martin @ 2:38 PM   5 comments
About Me

  • HOMEPAGE
  • d See my complete profile

      Subscribe in a reader

    Enter your email address:

    Delivered by FeedBurner

    Previous Post
    Archives
    Links
    Powered by

    Free Blogger Templates

    BLOGGER

    Personal Blogs - Blog Catalog Blog Directory