Imprastiate pe podeaua unui anticariat, am dat peste o gramajoara de carti despre fotbal. Ioan Chirila, Eugen Barbu, Teodor Mazilu (Fotbalul n-a fost creat de diavol ;)) si alti cativa domni. Carti din vremurile acelea, cele care nu sunt astea. Cand exista o anumita forma de dragoste pentru fotbal facuta din rabdare si nerabdare. Chestie ilogica, deci pe deplin dragoste :) Rabdarea aceea de a asculta meciuri la radio si de a citi carti despre fotbal. Si nerabdarea din pauze: stapanita cu greu 15 minute, sporind intre etape si de-a dreptul insuportabila vara si in miez de iarna.
Ai simtit vreodata cat de greu trece iarna cand nu se joaca fotbal? Nici in fata blocului ca iti rupi picioarele si tu asta vrei, sa iti rupi picioarele? cazi o data pe gheata si haaait ala esti dai cu capul si ramai acolo si n-ai parte de fotbal nici la radio sau teve. Stii cat de fara rost poate simti un copil viata fara fotbal? Sau senzatia aceea de inutilitate pe care o capata timpul cand echipa pt care ai niste sentimente e eliminata din cupele europene?
Eu asa mi-am construit copilaria: rabdari puse peste nerabdari pana cand am ajuns la o varsta. Cand privesc lucrurile detasata si oarecum, nitelus doar, amuzata. Cu mai putine emotii. Ca o persoana matura. Si mai rusinos - ca o intelectuala soft! :)
Si cartile alea stateau pe jos la picioarele mele si eu le priveam. M-am aplecat, le-am scuturat nitel de praf si m-am asezat pe jos, cu picioarele puse turceste sub fund. Rasfoindu-le. Si ce mi s-a parut induiosator a fost faptul ca toate aveau ca semn de carte (pus chiar la inceput sau intre capitole) niste bilete de autobuz. Roase, murdare, cartonate. De 40 de bani. A fost asa un sentiment puternic, ca si cand as fi avut acces la intimitatea unui om. A acelui om care a strans acele carti, care a purtat de grija unei echipe, avand niste sentimente. Si totodata o tristete: am dat cu ochii de o intimitate devalorizata si scoasa la iveala.
Mie imi sunt tare dragi obiectele. Gasesc ca e ceva induiosator in a le privi, in a gasi modul in care reusesc sa pastreze o umanitate. O pasiune, o naivitate, o speranta. Si as fi cumparat toate acele carti daca as fi putut sa indur sa ma revad asa cum eram. Inainte sa incep sa pierd.
Acum imi place fotbalul dintr-o anume disperare - imi da convingerea naiva ca mai pot salva ceva din lucrurile pe care deja le-am pierdut. Ca mai pot ajunge acolo, la copilaria mea. Convingere nejustificabila din punct de vedere logic. Dar deh, dragostea... :)
Miercuri in tramvai, din Nabokovul pe care il citeam a cazut la picioarele unui domn un prezervativ. Cel dat gratuit impreuna cu Gazeta Sporturilor. Era semnul meu de carte - de intelectuala hardcore :)
O carte pe care o asteptam de mult. De cand am terminat Impreuna - stii... stateam pe canapea invelita intr-o patura portocalie si am parcurs noaptea si dimineata citind-o. Si faptul ca imi amintesc chestia asta inseamna ceva pentru mine. Uite, am gasit un ceva pe care imi doresc sa-l astept. O persoana care si-a pierdut entuziasmele incet incet, putin obosita si plictisita si nemultumita ... si care gaseste ceva de asteptat. E important, intelegi?
*
AG e una dintre putinele tipe a caror scriitura imi place. Mi-am facut o lista, nu m-am putut abtine. Reuseste sa creeze o singuratate luminoasa in jurul personajelor, iar despre singuratate as tot citi.
*
O halba in care torni bere. Un strat de spuma si apoi berea care da pe dinafara intinzandu-se lipicioasa pe degete, pe pahar, pe tejghea incat iti piere tot cheful sa te mai atingi de halba aia. Scriitura feminina imi place arareori. Sensibilitatea prost dozata, manifesta - asta e ceea ce nu-mi place. Spuma: O idee frumoasa, o captura reusita a unui sentiment si apoi lipsa masurii. Revista Tango.
*
In viata neliterara mie imi plac sensibilitatile timide, usor rusinate. In viata mea neliterara eu nu trec drept o persoana sensibila.
*
Topul meu cu gagici care scriu despre chestiile astea care sunt sentimentele [uite ca nu pot vorbi relaxata despre sentimente, incerc sa par detasata] : Anna Gavalda, Sarah Kane, Miranda July, Melissa Banks, Nicole Krauss.
Cel mai puternic om al planetei este acela care-i cel mai sexy. Iar acela-i Putin, categoric. Eu, mama mea, o prietena si fetita ei de 10 ani ne uitam ca hipnotizate la filmuletul de pe youtube cu demonstratiile de judo si ne imaginam fiecare diverse scenarii. Si cred ca nu ma hazardez sa spun ca alte miliarde de femei gandesc aidoma.
Si cum un singur barbat nu ajunge la miliarde de femei au aparut tot felul de pseudoputini. Noul James Bond, de pilda. De ce l-au ales pe Daniel Craig pentru rol? De ce, aud? Pentru ca seamana nitel putintel cu Putin. Cel mai puternic personaj de roman si de film al planetei s-a rebranduit: a avut nevoie de un model in realitate dupa al carui chip sa se croiasca. Iar acel model este Putin. Asta arata cat de puternic e tipul, nu? Adica sexy.
Acesta este un link pe care il trec copy-paste cu o prea mare usurinta. It's like somehow i dismiss it - without knowing any way not to do that.
Povestea de la celalalt capat al clickului este spusa in Daily Mail de Terry Pratchett. O poveste despre sentimentul pierderii si despre constientizarea faptului ca stai putin! pana si acest sentiment il voi pierde. Asta-i Alzheimerul.
"But Alzheimer’s is me unwinding, losing trust in myself, a butt of my own jokes and on bad days capable of playing hunt the slipper by myself and losing. You can’t battle it, you can’t be a plucky ‘survivor’. It just steals you from yourself. "
Vezi cata tacere se afla la sfarsitul acestei povestiri?
*
Nu m-as simti confortabil daca ar fi doar un copy-paste link. Si totodata nu stiu cum as putea scrie despre asta. Voi da unei confesiuni paritatea altei confesiuni.
Asa ca urmeaza o confesiune personala, una dintre putinele pe care le-am facut pe acest blog fara a o imbraca intr-o joaca (de-a mine sau de-a vreun cliseu). In ultimul stagiu al Alzhului bunicului meu am ramas eu si Lacatus. Stii, ca niste pietricele care refac drumul spre acasa. Cand ma vedea pe mine sau pe el plangea. Si pentru asta, imi e tare drag de Laca.
Intr-o exhibitiune a amintirilor mele, pe aceasta as vrea sa o gasesc. Cred ca m-ar emotiona chiar si cand as pierde legatura dintre mine si un mine care eram candva. Cand nu as vedea decat o imagine cu un mosneag necunoscut plangand la vederea unui alt necunoscut al carui breton ii intra in ochi..
